Reclama


Romania Oficial!


Sora Luizei Melencu: “M-a sunat Poliţia că de ce îi acuzăm pe ei că nu s-a făcut dreptate”

Sora Luizei Melencu, fata de 18 ani pe care ar fi ucis-o Gheorghe Dincă, susţine că un poliţist din Coşoveni a sunat-o duminică pentru a-i reproşa de ce familia ei a declarat că Poliţia Coşoveni nu făcut nimic pentru a rezolva cazul.

“M-a sunat Poliţia de la Coşoveni, pe mine, ieri dimineaţă, că de ce îi acuzăm pe ei că nu s-a făcut dreptate. Ce dreptate au făcut ei? Au lăsat două fete să moară? (…) Că de ce a dat mama declaraţii”, a spus sora Luizei.

Fata a spus că nu ştie ce poliţist era la telefon, dar că poliţiştii din Coşoveni aveau numărul ei de telefon.

Citeste continuarea articolului in partea de jos.



Reclama



Loading...


Reclama



Mama Luizei a spus că nu a primit date oficiale despre fiica ei în ultimele zile şi că tot ce ştie sunt informaţiile prezentate de presă, iar luni dimineaţă l-a sunat pe procurorul de caz şi acesta i-a spus că îi pare rău şi că vrea să vorbească personal, nu la telefon.

“Nu, noi am auzit de la televizor. Nu ne-au spus nimic (oficial n.r.) (…) Procurorul de caz, două cuvinte mi-a zis, că vrea să vorbească cu mine personal, nu prin telefon. Atât. Că îi pare rău”, a spus mama Luizei Melencu.

Femeia, alături de alte rude ale Luizei Melencu, a fost prezentă zilnic, începând de vineri, la Caracal, în faţa locuinţei lui Gheorghe Dincă.

Luni, mama Luizei, alături de alte rude ale fetei au depus lumânări în apropierea porţii locuinţei lui Dincă.

Atât mama Luizei cât şi alte rude ale fetei au susţinut că Poliţia Coşoveni, instituţia care s-a ocupat iniţial de dosar, a abordat superficial cazul de dispariţie şi a spus familiei că Luiza ar fi putut fi plecată împreună cu un iubit, “un Făt-Frumos”.

Luiza Mihaela Melencu, de 18 ani, din comuna doljeană Dioşti, a dispărut la mijlocul lunii aprilie după ce a spus familiei că va merge la Caracal pentru a scoate bani de la un bancomat.

Dispariţia fetei a fost anchetată de DIICOT care a reunit dosarul cu cel al dispariţiei Alexandrei Măceşanu, fata de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, dispărută pe 24 iulie, care a sunat pe 25 iulie la 112 solicitând ajutor deoarece a fost sechestrată, bătută şi violată.

În cauză a fost inculpat Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani, din Caracal.

În cadrul anchetei inculpatul Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână şi ulterior i-a incinerat corpul, iar cu privire la cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, procurorii au stabilit că există indicii că a săvârşit acelaşi gen de infracţiuni.

Reclama